Portretul fotografic este singurul remediu pentru incapacitatea noastra de a tine minte totul, in detaliu. Clipa de clipa prezentul devine trecut si noi nu ne dam seama decat peste o zi, o luna sau un an ca amintirea este selectiva si ca zeci de momente speciale sunt iremediabil pierdute.

Mai mult, un portret nu e o simpla imagine. Portretul adevarat surprinde esenta subiectului, ii capteaza unicitatea, transformand-o in arta. Fie ca e vorba despre propria persoana, despre membrii familiei sau despre un prieten necuvantator, artistul fotograf stie sa priveasca dincolo de aparente, surprinzand momente memorabile pe care iti va face placere sa le revezi, sau care vor face o diferenta pozitiva in cariera ta.

Portofoliul este o colectie de portrete creata pe baza unei teme sau a un tel comun. Noi il consideram una dintre investitiile cele mai importante pentru o persoana publica si actionam in consecinta: iti oferim un produs valoros, capabil sa iti aduca beneficii.

Un book sau un portofoliu ProLook inseamna servicii profesionale complete, in care fiecare etapa este gandita si coordonata pentru cel mai bun rezultat. De la consultanta in alegerea stilului de imagine potrivit pentru domeniul de activitate si personalitatea ta, la coordonarea garderobei pentru sedinta foto, alegerea coafurii si a machiajului potrivite, pana la realizarea de fotografii de impact, creative si interesate, si alcatuirea efectiva a portofoliului, suntem alaturi de tine.